Comunicat de presă al Blocului Democrat din cadrul Consiliului Raional Rîşcani

Pe data de 19.06.2008 a avut loc şedinţa extraordinară Consiliului raional Rîşcani, care a fost convocată în special pentru a pune în discuţie trei chestiuni importante în vederea funcţionării Consiliului raional Rîşcani şi a aparatului Preşedintelui raionului Rîşcani:
1. “aprobarea planului de dezvoltare social-economică a raionului pentru anii 2008-2011”, care după părerea noastră seamănă mai mult cu un plan de dolianţe ale guvernării locale, însă nu un plan real de dezvoltare a raionului, guvernarea raionului Rîşcani asumîndu-şi meritul agenţilor economici care încearcă să atragă investiţii pentru propriile afaceri, sau chestiuni ce ar semăna mai mult a eşec al actului guvernării dar nu motiv de “laudă de sine” pecum creşterea sumei serviciilor prestate de 2,3 ori, în realitate suma serviciilor prestate a crescut datorită creşterii masive a preţurilor pentru aceste servicii însă nu numărului serviciilor, care a rămas la acelaşi nivel, ba chear a scăzut în unele cazuri.
Cele mai importante chestiuni de pe ordinea de zi, ce au fost amînate de la o şedinţă la alta în decurs de mai bine de jumătate de an sunt:
2. Cu privire la “informaţia despre activitatea Preşedintelui raionului, dlui Tăbîrţă Vladimir (nn.-din partea PCRM), în vederea executării atribuţilor de serviciu stabilite în art.53 al Legii nr.436-XVI din 28.12.2006”,
3. “despre activitatea vicepreşedintelui raionului Rîşcani, dlui Tomaş Oleg (nn.-din partea PDM(PSL)) în vederea executării atribuţiilor de serviciu stabilite de Preşedintele raionului în dispoziţia nr.39 din 08.08.2007”.
Chear de la începutul şedinţei, fracţiunea PCRM a insistat asupra excluderii de pe ordinea de zi a chestiunii „cu privire la informaţia despre activitatea Preşedintelui raionului, dlui Tăbîrţă Vladimir, în vederea executării atribuţilor de serviciu…”, nemotivînd în nici un fel această poziţie, specificînd doar că chestiunea dată este nevoie de a fi audiată la o şedinţă ordinară a Consiliului,- acest lucru după opinia noastră, dă de banuit că Preşedintele raionului nu ar avea la moment ce raporta despre activitatea sa.
Chestiunea cea mai importantă în activitatea Consiliului raional Rîşcani ţine de inactivitatea şi incompetenţa vicepreşedintelui raionului, dlui Tomaş Oleg, în vederea executării atribuţiilor de serviciu, la şedinţa precedentă a Consiliului raional două comisii de specialitate au insistat asupra audierii raportului de activiatate a vicepreşedintelui raionului, dlui Tomaş Oleg, pentru data de 19 iunie 2008, însă la începutul şedinţei preşedintele fracţiunii PCRM dl Lungu Anatol, a propus (personal, contrar la propunerea dei E. Ostapciuc care insista ca să fie din numele fracţiunii PCRM) să fie exclusă de pe ordinea de zi şi chestiunea cu privire la activitatea vicepreşedintelui raionului Rîşcani, dlui Tomaş Oleg. Prin votul PCRM şi PDM aceste două chestiuni au fost excluse de pe ordinea de zi.
În semn de protest Blocul Democrat (compus din fracţiunile AMN, PPCD şi un consilier din partea BEPRR) a părăsit şedinţa Consiliului raional, motivul fiind că PCRM şi PD promovează şi menţine în funcţii înalte în conducerea raionului persoane incompetente, precum vicepreşedintele raionului, dl Tomaş Oleg care activează un an în acestă funcţie, fiind responsabil de activitatea Direcţiei Agricultură şi Alimentaţie, Complexul agro industrial, secţiei economie, secţiei construcţii, gospodărie comunală şi drumuri, serviciului relaţii funciare şi cadastru etc, nu cunoaşte pînă la moment practic nimic despre activitatea acestor secţii şi direcţii, nu se cunoaşte nici macar dacă dlui ar avea studii superioare, prezentînd doar un certificat că a frecventat doar nişte cursuri de viterinarie.
La această şedinţă au asistat tov. E.Ostapciuc precum şi proaspătul deputat tov. O.Turea – prim-secretar PCRM în raionul Rîşcani, scopul viziei fiind după părerea noastră intimidarea fracţiunii PCRM din Consiliul raional, pentru ca aceştea să nu-şi trădeze aliaţii săi din cadrul PDM şi PSL cu care formează la moment majoritatea în Consiliul raional Rîşcani, astfel după fuzionarea celor două formaţiuni politice PDM deţine două funcţii de vicepreşedinte. Îniţial majoritatea consilierilor din cadrul fracţiunii PCRM se pronunţau neoficial împotriva menţinerii în funcţie a dlui Tomaş Oleg, iată că la intervenţia tov. E.Ostapciuc opiniile sau schimbat…
Imediat după această „şedinţă” a Consiliului raional, Blocul Democrat a hotărît de a insista asupra audierii raportului “despre activitatea vicepreşedintelui raionului Rîşcani, dlui Tomaş Oleg în vederea executării atribuţiilor de serviciu stabilite de Preşedintele raionului în dispoziţia nr.39 din 08.08.2007”, la o altă şedinţă extraordinară a Consiliului raional pe data de 30.06.2008.
Blocul Democrat din cadrul Consiliului raional Rîşcani.
Completat sub: Politic | Tagged: 19.06.2008, Blocul Democrat, Complexul agro industrial, fracţiunea PCRM, Ostapciuc, Preşedintele raionului, secţiei construcţii, secţiei economie, Tomaş Oleg, Tăbîrţă Vladimir, vicepreşedintele raionului, votul PCRM





























